Val de contestații la Bac 2023. Notele la Limba și literatura română, cea mai mare problemă

Val de contestații la Bac 2023. Notele la Limba și literatura română, cea mai mare problemă
Publicat: 03/07/2023, 14:13

Rezultatele la Bacalaureat 2023 au fost publicate luni, 3 iulie, pe bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen.

După ce și-au văzut notele de la bacalaureat, numeroși absolvenți au ales să facă contestație. De exemplu, la Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Bucureșt, sunt foarte mulți elevi nemulțumiți mai ales cei care au luat note mari, de peste 9, dar și despre cei care nu au reușit să promoveze examenul maturității.

Directorul școlii precizează că proba la Limba română este cea care a adus probleme în acest an, mai multe decât se așteptau. Ba chiar există elevi olimpici care nu au reușit să ia note deloc mari la Limba și literatura română și sunt hotărâți să depună contestație, potrivit observatornews.ro.

Rata de promovare înainte de contestații este de 72,8%, sub cea de anul trecut. 56 de candidați au încheiat cu media zece.

Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,4% (în ușoară creștere față de sesiunea din anul anterior – 78,3%).

Cum se face rezolvarea contestațiilor la BAC 2023

După centralizarea solicitărilor de contestație, lucrările sunt recorectate. După încheierea procesului de evaluare a lucrărilor, notele obținute în urma reevaluării sunt comparate cu cele inițiale. În cazul în care se constată o diferență mai mare de un punct, se convoacă o nouă comisie de evaluare, iar nota acordată de această a doua comisie devine nota finală. Elevii de liceu care depun contestații trebuie să completeze și să semneze o declarație prin care confirmă că sunt conștienți că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate să modifice nota inițială, fie prin creștere, fie prin scădere.

Nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor devine nota definitivă, indiferent de diferența de punctaj față de nota inițială acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota finală obținută de candidat la respectiva probă.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate în data de 7 iulie.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Țările unde se aplică cele mai multe pedepse capitale. Numărul execuţiilor în lume a ajuns...
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
"Hai sus, măi frumosule". Ce a pățit un șofer care a chemat un urs să...
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că...
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii...
Anunțul venit de la MAE despre Patrizia și Bianca, tinerele înecate în râul Natisone, din...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Este cafeaua considerată drog de Poliție? Substanțe care te lasă fără permis!
Ungurii au descoperit petrol lângă Budapesta. Anunţul companiei MOL
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Vești bune! Florin Piersic a fost externat din spital. Care este starea de sănătate a...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Ultravioletele cresc apetitul, dar previn creșterea în greutate, au descoperit dermatologii
×